Municipiul Suceava și alte opt localități din apropiere sunt în carantină. Orașul este izolat după „Ordonanța Militară 6” decretată luni seara. Aflat la Suceava, fostul jucător al FCSB, Dorin Goian, este șocat de situația din oraș și cere ajutorul oficialitaților din țară. În tot haosul din nordul Moldovei, Goian are și un motiv de optimisim.
Orașul Suceava și mai multe localități învecinate sunt izolate de restul țării. Toate căile de acces sunt blocate de armată și poliție, după ce la Spitalul Județean de Urgență Suceava s-au înregistrat 13 decese din cauza COVID-19, în perioada 22-29 martie.
„S-au făcut investiții foarte mari în ultimii ani. Am adus multe laude acestui spital, aparatură de ultimă generație, dar se pare că nu a fost de ajuns și am ajuns aici.
Au fost probleme de organizare, de decizii total eronate. Am prieteni are lucrează în spital, medici, asistenți. Situația este critică. Marea problemă este că nu dispunem de cadre medicale care să aibă grijă de cei infectați. Pentru că toate cadrele medicale ori sunt pozitive, ori prezintă simptome mai severe sau mai puțin severe.
Am înțeles că mai sunt medici care prezintă simptome, dar nu le-au venit rezultatele testelor. Toate testele care se fac la Suceava se trimit la Iași. De asta se întâmplă totul foarte lent la Suceava. Nu se poate ști care dintre medici se poate reîntoarce în linia 1, pentru a avea grijă de acești pacienți.
Nu sunt eu în măsură să dau verdicte, să arunc vina asupra unuia sau altuia, dar important este să găsim soluții. Suceava este în carantină. Este o decizie logică, dar hai să vedem ce soluții găsim să ieșim din situația asta. Este nevoie de decizii la nivel înalt”, a declarat Goian la Digi Sport.
„Dacă aici s-a pierdut controlul, și se pare că suntem depășiți de situație, atunci să fie trimisă o echipă de medici competenți și sănătoși și care să poată prelua cazurile de aici. Sunt mulți factori care au dus aici.
Toată lumea sportului… ne este foarte greu când ajungem acasă și nu putem să vedem o partidă la TV, abia acum ne dăm seama cât de important este sportul. Dar nu este momentul acum sa ne gândim la fotbal.
Eu îmi doresc să rezolvăm această problemă medicală și, cu siguranță, vom avea timp apoi să reorganizăm competițiile, Olimpiada, Europeanul, cupele europene”, a mai spus fostul fotbalist al FCSB.
„Ianis a avut niște partide foarte bune, în care a marcat și a făcut diferența. Asta este unul dintre principalele motive pentru care a fost adus acolo. A făcut jocuri bune, a fost lăudat, are nevoie de constanță în joc, pentru că suporterii lui Rangers te laudă și te ridică după o partidă foarte bună, dar te și critică dacă nu dai totul pe teren.
Eu sper și îmi doresc ca el să se adapteze. Dacă va continua cu aceste evoluții bune, sunt sigur că Rangers îl va cumpăra”, crede Dorin Goian.
„Astăzi aș fi fost bucuros, pentru că sunt convins că am fi participat la Euro. Suntem români, este echipa noastră națională, trebuie să fim optimiști. Echipa națională trebuie să o susținem necondiționat, să credem în ea, chiar dacă realitatea este alta, că nu avem cu cine, că este slab campionatul intern”, a încheiat Goian
Barajul dintre Romania și Islanda ar fi trebuit să se joace pe 26 martie, dar a fost amânat inițial pentru începutul lunii iunie. UEFA a revenit asupra deciziei si partidele care vor decide ultimele calificate la Euro 2021 se vor disputa în luna septembrie.
Campionatul European 2020 a devenit între timp Euro 2021 și va avea loc anul viitor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER